Restricții de circulație în București pentru marșul motocicletelor și „Ziua Aviației Române”
În weekendul 18 – 19 iulie 2026, Bucureștiul va fi afectat de mai multe restricții rutiere, menite să faciliteze desfășurarea diverselor evenimente programate.
Restricțiile vor fi valabile atât sâmbătă, când se va organiza un marș pe motociclete, cât și duminică, cu ocazia „Zilei Aviației Române”.
De asemenea, programul „Străzi Deschise – București – Promenadă Urbană” va reveni în acest weekend. Sâmbătă, pe Calea Victoriei, tronsonul dintre Piața Revoluției și strada Ion Câmpineanu va găzdui expoziția „BMW Clasic”.
Calea Victoriei va deveni pietonală între Bulevardul Dacia și intersecția cu Splaiul Independenței, în intervalul orar 10:00-22:00, fără a afecta intersecțiile. Traficul rutier se va relua pe timpul nopții (sâmbăta spre duminică), de la ora 22:00 până la ora 09:00.
Duminică, 19 iulie, între orele 10:00 – 11:00, Ministerul Apărării Naționale – Statul Major al Forțelor Aeriene va organiza o ceremonie militară cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor, cu ocazia sărbătoririi „Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene”.
În timpul acestui eveniment, vor fi impuse restricții de circulație pe următoarele artere rutiere:
- Bd. Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulație, între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle;
- Aleea Modrogan și Aleea Alexandru;
- Str. Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulație, între Șos. Kiseleff și Bd. Aviatorilor;
- Str. Căpitan Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulație, între Str. Emil Pangratti și Bd. Aviatorilor.
Rutele ocolitoare vor include:
- Piața Charles de Gaulle – Cal. Dorobanților – Bd. Iancu de Hunedoara – Piața Victoriei;
- Piața Charles de Gaulle – Bd. Mareșal C-tin. Prezan – Șos. Kiseleff – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Ion Mihalache;
- Piața Universității – Piața Romană – Cal. Dorobanților – Piața Charles de Gaulle;
- Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. Al. Averescu – Bd. Mărăști – Piața Presei Libere.
Atât în ziua de sâmbătă, cât și în cea de duminică, Brigada Rutieră va lua măsuri pentru a fluidiza traficul rutier și a preveni accidentele. În plus, se face apel la conducătorii auto să circule cu prudență, să mențină o distanță de siguranță pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să oprească și să staționeze doar în locurile amenajate și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.
Pietonii sunt sfătuiți să circule doar pe trotuare și să traverseze strada doar prin locurile special amenajate, respectând semaforul și asigurându-se că șoferii le înțeleg intenția de a traversa.

