Liniile 205 și 311, deviate sâmbătă, pentru Marșul Bucharest Pride

MB
MB
Avatar photo
DeMB

Liniile de autobuz 205 și 311, deviate sâmbătă pentru Marșul „Bucharest Pride”

Societatea de Transport București (STB) a informat că sâmbătă, 13 iunie 2026, liniile de autobuz 205 și 311 vor avea trasee modificate.

Modificarea este necesară pentru a facilita desfășurarea Marșului „Bucharest Pride”, care se va desfășura pe Calea Victoriei. Evenimentul va avea loc între orele 17:00 și 19:00.

Marșul va urma următorul traseu: Calea Victoriei, Podul Națiunile Unite, Bulevardul Națiunile Unite, Traversare Bulevardul Libertății, Parcul Izvor.

Cu ocazia acestui marș, traficul rutier va fi restricționat pe Calea Victoriei, între Piața Victoriei și Str. Gheorghe Manu, începând cu ora 16:00. Astfel, autobuzele liniilor 205 și 311 vor fi deviate pentru a asigura siguranța participanților.

Publicitate
Ad Image

STB a anunțat și traseele temporare pentru cele două linii. Linia 205 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „M Străulești” și Piața Victoriei, după care va continua pe sensul „Piața Unirii 2” astfel: Piața Victoriei, Strada Buzești, Strada Berzei, Strada Vasile Pârvan, Pod B.P. Hașdeu, Splaiul Independenței, Piața Unirii, „Piața Unirii 2”. Sensul de mers opus nu va suferi modificări.

Linia 311 va circula normal între „Faur” și Piața Universității, iar ulterior, traseul se va modifica astfel: Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Schitu Măgureanu, Strada Știrbei Vodă, până la stația „Luterană”, întoarcere pe Strada Știrbei Vodă, Calea Victoriei, Strada C.A. Rosetti, Strada Maria Rosetti, apoi traseul actual.

STB reamintește călătorilor că pot obține informații în timp real despre programele de funcționare, modificările de trasee sau de stații, disponibile în aplicația InfoTB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media.

În weekendul 13 – 14 iunie 2025, evenimentul „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” nu va avea loc, conform organizatorilor. Calea Victoriei va rămâne deschisă circulației rutiere în acest sfârșit de săptămână.

Organizatorii au anunțat că „Străzi Deschise” va reveni pe Calea Victoriei în weekendul următor, pe 20 – 21 iunie. Primăria Capitalei a explicat că restricționarea traficului pe această arteră ar împiedica circulația, având în vedere alte evenimente care necesită aplicarea unor restricții de trafic, precum Festivalul KIMARO în Piața Constituției (12-14 iunie) și două marșuri în ziua de 13 iunie, urmate de evenimentul „Run for Heroes” pe 14 iunie, începând cu ora 10:45.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *