Un parc de educație rutieră va fi amenajat în nordul capitalei

MB
MB
Avatar photo
DeMB

Un parc de educație rutieră va fi amenajat în nordul capitalei

Primăria Sectorului 1 planifică crearea unui „orășel auto” pe un teren de trei hectare situat pe Aleea Privighetorilor nr. 1A, oferit de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Proiectul va fi supus votului în Consiliul Local al Sectorului 1 în cadrul ședinței din 18 iunie.

Proiectul are ca scop transformarea terenului de 30.065 de metri pătrați într-un parc tematic dedicat educației rutiere, unde copiii și tinerii vor avea ocazia să învețe regulile de circulație prin exerciții practice realizate într-un mediu controlat.

Documentația tehnico-economică a fost întocmită de compania TERA Design Studio și a primit aviz favorabil din partea comisiei de specialitate a Primăriei Sectorului 1. Consiliul Local va vota studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai proiectului.

Investiția este estimată la 51,4 milioane de lei, cu TVA inclus, dintre care aproximativ 25 milioane de lei sunt destinate lucrărilor de construcție și montaj. Finanțarea va proveni din bugetul local al Sectorului 1 și din alte surse legal constituite.

Publicitate
Ad Image

Durata estimată pentru finalizarea investiției este de 24 de luni, iar perioada de exploatare a acesteia va fi de minimum 10 ani.

Din suprafața totală a amplasamentului, peste 16.000 de metri pătrați vor fi transformați în spații verzi, reprezentând 53,76% din teren. Restul va fi ocupat de infrastructura necesară activităților de educație rutieră și de zonele de acces.

Amenajările și construcțiile prevăzute pentru parc includ: circulații carosabile (1.849,79 mp), tramă rutieră pentru educație rutieră (5.686,39 mp), circulații pietonale (4.835,81 mp), platforme tip deck (252,60 mp), locuri de joacă și fitness (1.077,65 mp) și o construcție pentru activități educaționale și administrative (198,37 mp).

Parcul tematic va fi dotat cu un sistem complet de semnalizare rutieră, semafoare funcționale pentru vehicule, pietoni și bicicliști, infrastructură pentru deplasarea bicicletelor și trotinetelor, zone tematice pentru instruire practică și recreație, parcaj, iluminat exterior cu tehnologie LED și elemente pentru accesibilizarea persoanelor cu dizabilități.

Obiectivul acestui proiect este dezvoltarea unei infrastructuri permanente pentru educația rutieră practică, având în vedere că Sectorul 1 nu dispune în prezent de un astfel de spațiu. Aceasta va contribui la formarea unor comportamente preventive în trafic, la reducerea riscului de accidente și la încurajarea utilizării mijloacelor alternative de transport, cum ar fi bicicleta sau trotineta.

Inițiativa se desfășoară în parteneriat cu Academia de Poliție și este justificată prin necesitatea de a îmbunătăți nivelul de educație rutieră, în contextul în care România se numără printre statele europene cu cele mai ridicate rate ale mortalității rutiere.

Proiectul este corelat cu Strategia Națională pentru Siguranță Rutieră 2022-2030, care preconizează „acțiuni concrete privind educația rutieră continuă, reducerea riscului de accidente și modernizarea infrastructurii, în deplin acord cu angajamentele internaționale.”

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *