Robert Negoiță a plantat arbori în calea trenurilor, fără aviz, după asfaltarea unei magistrale de gaz

MB
MB
Avatar photo
DeMB

Robert Negoiță a plantat arbori în calea trenurilor, fără aviz, după asfaltarea unei magistrale de gaz

Primăria Sectorului 3 a plantat zeci de arbori în calea trenurilor care circulă pe linia Titan Sud – Oltenița. Instituția, controlată de Robert Negoiță, a realizat aceste plantări în zona de siguranță feroviară, deși legea interzice o asemenea acțiune.

De asemenea, administrația locală nu a solicitat aviz de la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

Pe măsură ce arborii se dezvoltă și le crește coronamentul, aceștia pot reprezenta un pericol pentru circulația trenurilor care pleacă de la Gara Titan Sud spre Oltenița. CFR a cerut Primăriei Sectorului 3 să îi îndepărteze, conform unui răspuns oferit de compania feroviară, la solicitarea Buletin de București.

Robert Negoiță a ignorat solicitarea.

Publicitate
Ad Image

Zeci de platani, unii încă puieți, alții deja bine dezvoltați, au fost plantați de Primăria Sectorului 3 la o distanță de circa trei metri de calea ferată, de-a lungul liniei de cale ferată ce pleacă din Gara Titan Sud spre Oltenița. Pe o parte a șinei, instituția a realizat și un trotuar din pavele.

Proiectul face parte din planul mai amplu al lui Robert Negoiță de a revitaliza zona. Pe lângă amenajarea spațiului verde, edilul a inițiat construcția unui pasaj subteran, care să conecteze stația de metrou Republica, Gara Titan și Hala Laminor.

Arborii au fost plantați la o distanță de doar circa trei metri de calea ferată, adică în zona de siguranță feroviară.

Ordonanța de urgență nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române prevede că zona de siguranță are o lățime de 20 de metri de o parte și de alta a șinelor de tren, iar în acest perimetru este interzisă „înființarea de plantații care împiedică vizibilitatea liniei și a semnalelor feroviare”.

Perimetrul este rezervat exclusiv elementelor feroviare și instalațiilor de semnalizare.

Sucursala Regională de Căi Ferate București a confirmat, la solicitarea Buletin de București, că Primăria Sectorului 3 nu a cerut aviz pentru amenajarea spațiului verde de-a lungul liniei Titan Sud-Oltenița.

„Menționăm că lucrările de plantare a arborilor nu au făcut obiectul unei solicitări de acord/aviz adresate SRCF București anterior executării acestora”, se arată în răspunsul Regionalei CF București.

Instituția a confirmat că arborii pot reprezenta un pericol pentru circulația feroviară.

„Din informațiile deținute de Sucursala Regională de Căi Ferate București, arborii la care faceți referire sunt amplasați la o distanță de aproximativ 3-6 metri față de axul căii ferate. Având în vedere amplasarea acestora în proximitatea infrastructurii feroviare, dezvoltarea vegetației poate genera, în timp, riscuri pentru infrastructura feroviară și pentru siguranța circulației, motiv pentru care astfel de intervenții necesită analiză și avizare prealabilă din partea administratorului infrastructurii feroviare, în condițiile prevăzute de reglementările aplicabile”, menționează documentul.

Regionala Căii Ferate București a comunicat că a cerut deja Primăriei Sectorului 3 să îndepărteze arborii din zona de siguranță feroviară, pentru a reveni în limitele legii. Instituția controlată de Robert Negoiță a ignorat solicitarea.

„Primăria Sectorului 3 a fost informată cu privire la această situație, fiind solicitată sistarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială. Până la această dată, SRCF București nu a primit un răspuns privind măsurile dispuse ca urmare a acestei solicitări”, se arată în răspunsul oferit Buletin de București.

Buletin de București a transmis o solicitare de informații către Primăria Sectorului 3, pentru a afla care sunt planurile instituției cu privire la acești arbori, ce avize au fost obținute și care este valoarea platanilor și a lucrărilor de plantare.

Până la ora publicării acestui articol, reprezentanții instituției nu au transmis niciun răspuns.

Robert Negoiță nu este la prima acțiune controversată cu privire la această linie din lungul Șoselei Industriilor. În iulie 2018, a cerut CFR SA să dezafecteze cei 3,7 km de cale ferată parte din conexiunea feroviară București-Oltenița, sub pretextul că șinele reprezintă „un dezastru pentru cetățeni”.

În loc de cale ferată, edilul voia să lărgească șoseaua, astfel încât să rezulte „un bulevard modern”, conform Club feroviar. În schimb, Robert Negoiță solicita ca trenurile să nu mai aibă capătul la Gara Titan Sud, ci la 4 km în direcția Oltenița, la halta București Sud din comuna Cățelu, care în prezent este prima dintre cele 17 opriri pe care le fac trenurile ce merg spre Oltenița.

În urmă cu opt ani, compania privată care operează ruta Titan Sud – Oltenița declara că scoaterea căii ferate ar afecta câteva mii de oameni pe zi, fiindcă ar fi nevoiți să ia trenul „din câmp”, din comuna Cățelu, în loc de stația de metrou Republica.

În cele din urmă, planurile lui Robert Negoiță au fost deturnate de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, care a respins inițiativa.

Linia de cale ferată este, astfel, în uz și în prezent, „și se află în administrarea și exploatarea gestionarului/operatorului privat S.C. Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă S.R.L.”, potrivit răspunsului oferit de CFR SA pentru Buletin de București.

Robert Negoiță nu este la prima încălcare a legii în ceea ce privește normele de siguranță. Astfel, Primăria condusă de acesta a decis să asfalteze un drum, deși acesta trecea peste o importantă magistrală de gaz.

Instituția nu a cerut aviz din partea Transgaz, compania națională, de stat, care administrează rețeaua de transport al gazului. În plus, un astfel de aviz oricum nu ar fi putut fi dat, pentru că drumul afecta siguranța conductei.

În urma acestei acțiuni, Robert Negoiță s-a ales cu un dosar penal deschis de către DNA.

„În perioada noiembrie 2017 – decembrie 2025, inculpatul Negoiță Robert Sorin, în calitatea menționată anterior, și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea dispozițiilor legale, dispunând efectuarea unor lucrări de construire pe raza Sectorului 3, pe un număr de 11 străzi, constând în reparații ale drumurilor existente, realizarea de drumuri noi (parțial sau integral), lucrări de pietruire, asfaltare și amenajare de sensuri giratorii, în absența documentațiilor legale necesare pentru derularea investițiilor publice și pentru executarea lucrărilor de construcții”, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

Procurorii susțin că lucrările ar

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *