Amenzi de 710 milioane de euro pentru sistemul bancar din cauza manipulării ROBOR
Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru încălcarea normelor de concurență, respectiv legea concurenței și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.
Decizia de sancționare a fost luată în unanimitate de Plenul Consiliului Concurenței. Președintele instituției a declarat că măsura nu vizează reglementările sau politicile din sectorul bancar, ci se rezumă exclusiv la comportamentul băncilor în perioada fixingului ROBOR. Amplele dezbateri publice anterioare adoptării deciziei nu sunt uzuale și au generat confuzie, motiv pentru care sunt necesare clarificări.
Amenzile au fost aplicate astfel: Banca Comercială Română SA: 577,36 milioane lei; BRD-Groupe Société Générale SA: 412,47 milioane lei; Banca Transilvania S.A.: 875,74 milioane lei; Banca Transilvania SA (pentru fapta realizată de OTP Bank România SA): 85,03 milioane lei; ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București: 405,91 milioane lei; Raiffeisen Bank România SA: 442,49 milioane lei; Exim Banca Românească SA: 96,49 milioane lei; CEC Bank SA: 332,98 milioane lei; UniCredit Bank SA: 431,03 milioane lei; Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA: 28,1 milioane lei; Libra Internet Bank SA: 45,86 milioane lei.
În urma investigației, autoritatea a constatat că băncile participante la stabilirea ROBOR și-au coordonat comportamentul printr-un schimb de informații confidențiale și strategice, în special referitoare la preț, cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii de fixing. Este important ca cotațiile din perioada de fixing să fie independente, cu atât mai mult în cazul maturităților pentru care volumul tranzacțiilor efective fiind redus, media acestor tranzacții nu poate fi folosită ca indicator relevant.
Procedura de fixing este folosită la calculul dobânzilor pentru unele credite. Astfel, un nivel crescut al acestui indice poate fi favorabil creditorilor, dar afectează în mod direct consumatorii și ceilalți debitori ale căror contracte sunt raportate la ROBOR.
Confidențialitatea cotațiilor ferme din perioada de fixing este prevăzută atât de regulile de concurență, cât și de reglementările naționale și europene sectoriale. „Avem un ansamblu de probe care trebuie analizate coroborat. Transparența tranzacțiilor este benefică în unele situații. Problema apare însă în cazul cotațiilor ferme transmise în perioada de fixing, care trebuie să rămână confidențiale”, a adăugat președintele Consiliului Concurenței.
Atât la nivelul Uniunii Europene, cât și al Statelor Unite ale Americii, autoritățile de concurență au aplicat mai multe amenzi pentru practici similare. Ca reacție la problemele identificate în aceste cazuri, reglementările naționale privind stabilirea ratei de referință ROBOR au fost îmbunătățite. Cu toate acestea, în urma acestei investigații, autoritatea de concurență a identificat comportamente anticoncurențiale la nivelul băncilor participante la procedura de fixing.
Investigația a fost declanșată la sfârșitul anului 2022 și a parcurs toate procedurile de analiză și control, inclusiv etapa obligatorie de avizare prevăzută în cadrul mecanismului de cooperare cu Comisia Europeană, având în vedere constatarea încălcării TFUE. Băncile au la dispoziție o perioadă de 60 de zile de la primirea motivării deciziei de sancționare pentru a prezenta planuri de măsuri prin care vor elimina practicile anticoncurențiale, planuri care vor fi aprobate de către Consiliul Concurenței.
ROBOR este rata de referință a pieței monetare interbancare ce influențează calculul dobânzilor pentru creditele acordate persoanelor juridice (inclusiv entități ale statului, precum autorități publice locale), dar și calculul dobânzilor pentru persoanele fizice care au credite acordate anterior anului 2019 și nu au făcut cerere să treacă la IRCC. Legislația în domeniul concurenței interzice orice înțelegeri între companii care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească. Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat.
Decizia Consiliului Concurenței va fi publicată pe pagina web a instituției, după eliminarea informațiilor confidențiale. Decizia autorității de concurență poate fi atacată la Curtea de Apel în 30 de zile de la comunicarea motivării.

