George Simion cere suspendarea președintelui pentru a-i satisface pe Bolojan
Recenta campanie furibundă lansată de George Simion pentru suspendarea președintelui nu este nici pe departe actul de curaj anti-sistem pe care încearcă să-l vândă electoratului său.
În spatele discursurilor înflăcărate și al populismului asurzitor se ascunde o realitate cinică: liderul AUR a lansat această temă exclusiv pentru a-i face pe plac lui Ilie Bolojan, devenind astfel un simplu instrument în jocurile de putere ale sistemului pe care clamează, ipocrit, că îl urăște.
Conflictul dintre palate – lupta surdă pentru control și influență la cel mai înalt nivel al statului – avea nevoie de un factor extern de presiune, de un berbec politic care să lovească orbeste fără a implica direct taberele tradiționale. Aici intervine George Simion.
Deși pozează în liderul independent și incoruptibil, acțiunile sale din ultimele zile demonstrează o sincronizare suspectă și de-a dreptul toxică cu interesele din umbră ale taberei liberale, mai exact cu aripa coordonată de Ilie Bolojan.
Liderul AUR a aruncat pe piață fumigena suspendării președintelui exact în momentul în care acest scandal servea cel mai bine la slăbirea polilor adversi de putere.
Nu este o acțiune pentru popor, nu este o luptă pentru constituționalitate, ci o banală manevră de culise menită să destabilizeze instituția prezidențială și să alimenteze un război care nu aparține românilor.
Dacă analizăm la rece, campania de suspendare a președintelui nu aduce niciun beneficiu real cetățeanului de rând și nu pune nicio pâine pe masa electoratului sărăcit. Această criză artificială are un singur mare câștigător: Ilie Bolojan.
Prin crearea haosului instituțional și prin mutarea atenției publice către o falsă apocalipsă constituțională, Bolojan își poate consolida poziția și influența fără a fi expus direct în lumina reflectoarelor.
Simion s-a oferit voluntar să facă munca murdară. El încasează loviturile mediatice, el urlă la microfoane și agită masele, în timp ce adevăratul beneficiar al acestei crize stă liniștit în umbră și culege roadele slăbirii adversarilor săi politici.
Este un blat politic de proporții, în care simpatizanții naționaliști sunt folosiți ca simplă masă de manevră pentru a regla conturile în „conflictul dintre palate”.
Acest episod rușinos confirmă ceea ce criticii săi susțineau de mult: George Simion este, în esență, un trădător al cauzei naționale.
A confiscat un discurs patriotic, sfânt pentru mulți români, doar pentru a-l tranzacționa la bursa intereselor meschine de partid.
Când liderul unei mișcări care pretinde că luptă împotriva „sistemului” se transformă în agentul de execuție al unuia dintre cei mai influenți actori ai acestui sistem, masca a căzut definitiv.
George Simion nu mai este vocea românilor nemulțumiți; a dovedit că este doar un suveranist în blană de lup.
Sub poleiala discursului patriotic se ascunde un politician la fel de tranzacțional, cinic și dispus la compromisuri ca și cei pe care îi condamnă zi de zi.
Sacrificarea stabilității țării și aruncarea scenei politice în aer doar pentru a-i asigura un avantaj tactic lui Ilie Bolojan reprezintă dovada supremă a trădării principiilor suveraniste.
Votantul de bună-credință este astăzi mințit și vândut la kilogram de cel care i-a promis o altfel de politică, dar care a sfârșit prin a fi doar o altă rotiță utilă în mașinăria sistemului.
