Conexiune directă între Bulevardul Iuliu Maniu și Strada Preciziei sub autostrada A1
Primăria Sectorului 6 a anunțat finalizarea studiului de fezabilitate pentru un nou drum ce va conecta Bulevardul Iuliu Maniu cu Strada Preciziei, având ca scop îmbunătățirea circulației în una dintre cele mai aglomerate zone din vestul Capitalei.
Proiectul prevede construirea unui drum nou de 1,7 kilometri, care va traversa Autostrada A1, conform informațiilor furnizate de administrația locală.
După finalizarea studiului de fezabilitate, documentația va fi supusă aprobării Consiliului Local, înainte de a se trece la etapele necesare implementării proiectului.
Noua arteră va include două benzi de circulație, trotuare pentru pietoni, un sistem modern de canalizare pluvială, iluminat public cu tehnologie LED și un sistem inteligent de telegestiune, precum și instalații moderne de semaforizare și alte măsuri pentru sporirea siguranței rutiere.
Valoarea totală estimată a investiției se ridică la aproximativ 40,9 milioane de lei, sumă ce include exproprierile, proiectarea și execuția lucrărilor necesare pentru realizarea acestei noi legături rutiere.
Reprezentanții administrației locale afirmă că noua conexiune va contribui la reducerea timpilor de așteptare în trafic și va facilita accesul către zona Preciziei, oferind o rută alternativă pentru șoferii care tranzitează zilnic vestul Bucureștiului.

