Trenurile Timișoara-Belgrad ar putea relua circulația. Ce planifică România și Serbia
Discuțiile dintre România și Serbia privind reluarea circulației trenurilor de călători între Timișoara și Belgrad, prin Moravița și Vârșeț, au fost confirmate de Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Acesta a spus că serviciul respectiv este suspendat de ani de zile, dar ar putea fi readus în funcțiune dacă vor fi rezolvate rapid ultimele aspecte tehnice și procedurale dintre operatorii feroviari. Cosma a arătat importanța strategică a acestei conexiuni feroviare, care face parte din coridorul european Rin-Dunăre.
Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a anunțat că reprezentanții companiilor de căi ferate din România și Serbia vor începe discuțiile tehnice pentru a relua transportul internațional feroviar de călători pe ruta Stamora Moravița-Vršac.
Pe lângă conexiunea feroviară, oficialii celor două ministere au discutat și despre conexiunea rutieră dintre România și Serbia. Horațiu Cosma a spus că proiectul Timișoara-Moravița are 73 de kilometri și este deja în procedură de atribuire pentru primele două tronsoane. El a arătat însă că și Serbia trebuie să avanseze cu partea sa și, mai ales, să ratifice Acordul interguvernamental semnat la Timișoara în 2022.
Secretarul de stat a mai anunțat că autoritățile vor să redea Begăi rolul pe care îl poate avea în conectarea regiunii printr-un nou acord bilateral pentru Canalul Bega, reluarea navigației comerciale și dezvoltarea unor proiecte comune cu Serbia. Cosma a adăugat că aceste proiecte pot beneficia de fonduri europene și care pot transforma Bega într-o verigă importantă între Timișoara, Serbia și rețeaua europeană de transport.
La rândul său, Radu Miruță a precizat că discuțiile dintre cele două țări au vizat nouă proiecte și măsuri, inclusiv conectivitatea feroviară, traficul rutier de frontieră, transportul pe Dunăre și Bega și conectivitatea aeriană. Conform reprezentanților Ministerului Transporturilor, Timișoara poate deveni una dintre marile porți de legătură dintre România, Serbia și Europa Centrală.

