Robert Sighiartău: Promisiunile de măriri salariale nu pot fi făcute fără resurse financiare
Deputatul PNL Robert Sighiartău a declarat că Executivul nu dispune de resursele financiare necesare pentru a răspunde solicitărilor formulate de sindicate, care cer modificarea sistemului de salarizare.
Sighiartău a declarat că discuția cu președintele României a pornit de la un plafon maxim propus de 1 miliard în plus pentru legea salarizării, pentru anul următor, dar s-a ajuns la 12. „Mai mult decât atât, nu se poate”, afirmă Sighiartău la RFI.
Deputatul a precizat că premierul interimar Ilie Bolojan a prezentat deschis această situație în cadrul discuțiilor cu reprezentanții sindicatelor, susținând că Guvernul nu poate face promisiuni pe care nu le poate respecta.
„În momentul în care vin sindicatele și spun că ele vor să aibă salariile într-un anumit sistem, la fel ca în sistemul medical și n-ai acei bani, eu vă întreb, ce fel de discuții să ai? Să le spui că de la anul vine Moș Crăciun, nu cred că este corect. Nu poți să-i minți pe oameni să le spui că le poți da mai mult și nu ai de unde”, continuă Sighiartău.
Deputatul PNL a susținut că o parte dintre organizațiile sindicale și-au creat, în timp, relații privilegiate și a afirmat că unele dintre acestea sunt apropiate de Partidul Social Democrat. „Erau niște anomalii care de-a lungul timpului s-au perpetuat și atunci, sigur, s-au făcut anumite triburi, caste, care aveau salarii mai bune, aveau condiții mai bune decât ceilalți angajați din sectorul public”, mai declară Sighiartău.
Declarațiile sale vin în contextul grevei generale declanșate de sindicatele din sănătate ca reacție de protest față de schimbările salariale pe care le propune noul act normativ. SANITAS contestă și modificarea sporurilor acordate, cere deblocarea posturilor din spitale și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Sindicatul susține că greva va continua până când Guvernul va relua negocierile și va prezenta un proiect al legii salarizării elaborat împreună cu reprezentanții angajaților.

