PSD va sprijini proiectele pentru fonduri europene, dar cu condiții în Parlament

MB
MB
Avatar photo
DeMB

PSD va sprijini proiectele pentru fonduri europene, dar cu condiții în Parlament

PSD își exprimă disponibilitatea de a susține formarea unui nou guvern funcțional, dar subliniază că nu va mai oferi sprijin necondiționat actualului executiv demis.

Reprezentanții social-democraților afirmă că nu vor accepta adoptarea unor acte normative trimise în Parlament fără o perioadă suficientă de dezbatere și consultare. „Nu vom adopta nicio lege trimisă de Guvern în ultimul moment, fără a lăsa Parlamentului o perioadă rezonabilă de dezbatere reală. Pentru salvarea banilor europeni, Guvernul are obligația să nu-și mai încalce propriile termene și să elaboreze în timp util proiectele de lege”, au declarat aceștia.

PSD subliniază că nu va vota proiecte legislative în care nu sunt luate în considerare amendamentele și observațiile partidului. Executivul trebuie să își asigure majoritatea parlamentară necesară pentru adoptarea propriilor inițiative, potrivit social-democraților. „Iar dacă va avea nevoie de votul PSD, va trebui să accepte condițiile puse de PSD pentru protejarea intereselor naționale și ale cetățenilor români”, mai adaugă partidul.

PSD se arată deschis să sprijine măsurile necesare pentru atragerea fondurilor europene, dar va analiza în detaliu fiecare proiect propus de Guvern. „Suntem pregătiți să votăm pentru fiecare euro cuvenit României, dar vom verifica la sânge fiecare prevedere propusă de Guvern, pentru a nu fi afectate interesele cetățenilor români”, afirmă social-democrații.

Publicitate
Ad Image

Partidul acuză actualul Executiv că ar putea utiliza proiectele legate de PNRR sau programul SAFE pentru a introduce „prevederi care servesc doar propriilor interese de partid, fără nicio legătură cu interesul național”. PSD afirmă că nu va susține o nouă lege a salarizării dacă aceasta „ar putea aduce mai multă inechitate în societatea românească”, o lege a integrității despre care spune că ar limita activitatea instituțiilor de control și nici acte normative care ar permite „vânzarea companiilor strategice ale României, la prețuri de nimic, pe liste scurte, stabilite în secret, fără consultare publică și fără niciun beneficiu pentru țara noastră”.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *