Primăria Sectorului 3 oferă 26.000 de euro pentru simularea unui consiliu local

MB
MB
Avatar photo
DeMB

Primăria Sectorului 3 alocă 26.000 de euro pentru simularea unui consiliu local

Primăria Sectorului 3 va cheltui aproximativ 26.000 de euro din bugetul local pentru a organiza o lecție de educație civică, ce va consta într-un eveniment care va simula o ședință a Consiliului Local, precum și modul de funcționare a unei Europe federale.

Evenimentul, intitulat „Tinerii la masa deciziilor – de la sectorul 3 la Europa”, este destinat să promoveze participarea civică și să familiarizeze tinerii cu mecanismele instituționale și procesele decizionale atât la nivel local, cât și european.

Participarea la aceste activități va fi limitată la 50 de elevi, ceea ce reprezintă mai puțin de 1% din totalul tinerilor înscriși în liceele din Sectorul 3.

Contractul pentru organizarea evenimentului va fi atribuit printr-o procedură proprie, conform Anexei 2 a Legii 98/2016, așa cum a fost anunțat de Primăria Sectorului 3 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Această procedură permite autorității contractante să stabilească propriile reguli de achiziție, conform prevederilor legale, fiind folosită în special pentru servicii sociale.

Publicitate
Ad Image

Simularea ședinței de Consiliu Local va avea loc pe 25 octombrie, iar participanții vor avea ocazia să se familiarizeze cu procesul decizional local și să dezbată teme de interes pentru comunitate, conform caietului de sarcini consultat de Buletin de București.

Activitatea se va desfășura la sediul Primăriei Sectorului 3 sau la Școala de Arte nr. 5.

În ziua următoare, pe 26 octombrie, va avea loc un seminar educativ și un exercițiu de simulare instituțională, având ca subiect funcționarea unei Europe federale.

„Participanții vor simula funcționarea unor instituții ale unei federații europene, prin constituirea unui Parlament bicameral și a unui Guvern federal, asumarea unor roluri instituționale și participarea la procese de dezbatere și luare a deciziilor”, se menționează în documentația achiziției.

Locația propusă pentru această activitate este Palatul Parlamentului, Sala Nicolae Bălcescu.

Numărul total estimat al participanților este de maximum 100 de persoane, incluzând aproximativ 50 de elevi și tineri din Sectorul 3, precum și invitați, voluntari și membri ai echipei de organizare.

Participarea la activități va fi gratuită, însă selecția participanților va fi realizată de firma contractată pentru organizarea evenimentului, care va propune o metodologie în acest sens.

Valoarea totală a achiziției este estimată la aproape 130.000 de lei, fără TVA.

Primăria Sectorului 3 nu este la prima alocare a unor sume semnificative din bugetul local pentru organizarea de evenimente pentru tineri.

În ultimele șase luni, Primăria a atribuit, tot prin procedură proprie, trei contracte pentru evenimente similare: Festivalul liceenilor, Festivalul copiilor și Festivalul absolvenților.

Aceste evenimente au fost prezentate ca proiecte educaționale, culturale și comunitare, destinate tinerilor din Sectorul 3.

Buletin de București a relatat că toate cele trei contracte, având o valoare totală de aproape 190.000 de euro, au fost atribuite aceleași firme: RAR Advertising Media SRL, o agenție de publicitate cu doar doi angajați.

Documentele obținute de Buletin de București arată că agenția a fost implicată în distribuirea de pliante pentru Partidul Oamenilor Tineri (POT) în cadrul alegerilor parlamentare din 2024 și alegerilor locale din 2025.

În plus, la finalul lunii august, Primăria a cheltuit 200.000 de euro pentru organizarea „Urban Arts Festival” în Parcul IOR, care a inclus concerte și competiții de street dance.

Anul trecut, Primăria a alocat aproape 100.000 de euro pentru diverse „manifestări culturale, sportive și de divertisment” cu ocazia evenimentului Zilele Sectorului 3, desfășurat pe 10 și 11 mai.

Autoritatea locală a plătit pentru concerte, spectacole și ateliere, iar în 2024, a cheltuit peste 460.000 de lei pentru activități în Parcul Titan, incluzând concerte și ateliere de tir cu arcul.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *