Propunerea lui Trump pentru reformarea NATO
Donald Trump a promovat recent ideea revenirii NATO la scopul său inițial din timpul Războiului Rece: descurajarea și apărarea Europei.
Conceptul, denumit NATO 3.0, a fost introdus în februarie de subsecretarul de stat pentru politică al Departamentului Apărării, Elbridge Colby, un susținător al moderației, care pledează pentru limitarea intervenționismului militar. Din această cauză, Colby a fost denigrat de cercul liberal atlantist și, se pare, spionat de Israel, potrivit UnHerd.
Colby afirmă că NATO 3.0 nu este o renunțare la alianță, ci „o revenire la scopul său fundamental și o validare a acestuia”. Așadar, se urmărește „să facem NATO din nou măreț”, asigurându-se că europenii investesc miliarde în producția de apărare și în inovația tehnologică pentru a-și asigura propria apărare convențională, non-nucleară.
Înainte de summitul NATO de la Ankara, secretarul de război Pete Hegseth a susținut opinia lui Colby în cadrul reuniunii miniștrilor apărării din NATO de la Bruxelles, corelând conceptul NATO 3.0 cu cerințele Washingtonului ca aliații să-și crească cheltuielile pentru apărare.
Înființarea NATO a fost influențată de competiția ideologică și militară cu Uniunea Sovietică din timpul Războiului Rece. Așadar, NATO 1.0 a fost o organizație cu o orientare clară de dreapta, concentrându-se pe consolidarea dominației americane în Europa și combaterea amenințării reprezentate de URSS. NATO 2.0 a marcat o expansiune rapidă spre est în anii ’90, caracterizată printr-o retorică a valorilor liberale și prin operațiuni în afara zonei de responsabilitate, inclusiv în războiul împotriva terorismului, care a adus în prim-plan actorii nestatali ca o nouă amenințare.
Summitul de la Ankara a fost o reacție la cerințele lui Trump referitoare la NATO 3.0: un pact redimensionat, condus de Europa, care nu se bazează pe Statele Unite ca garant al apărării convenționale a Europei, dar care încurajează aliații să achiziționeze arme americane.
Deși există asemănări între NATO 3.0 și NATO 1.0, există și diferențe notabile. NATO se justifica odinioară prin idei legate de prosperitate și libertate; deși aceste afirmații erau propagandă, erau esențiale pentru a câștiga o bătălie ideologică. Acum, retorica prosperității și libertății a fost înlocuită cu promisiunea rece și lipsită de inspirație a „securității”, un concept care s-a extins, dar care nu mai reușește să inspire încredere și care se bazează pe constrângere și represiune pentru a-și atinge scopurile.
În timp ce NATO organizează anual un summit extravagant și statele membre își cresc cheltuielile pentru o „revoluție industrială în domeniul apărării”, cetățenii din țările aliate sunt informați că trebuie să suporte reduceri drastice în domeniile sănătății, educației și asistenței sociale. Susținătorii alianței afirmă adesea că NATO „protejează un miliard de oameni”. Dacă este așa, o face cu un cost uriaș.
