Majoritatea românilor improvizează financiar, deși susțin că își gestionează banii cu atenție
Aproape 80% dintre români (78%) afirmă că își gestionează cu atenție banii, însă mai mult de jumătate recunosc că fac improvizații financiare pe moment, conform unui studiu realizat pentru ING Bank România, arată Agerpres.
Un sfert dintre români consideră că lipsa planificării financiare le aduce un cost lunar de cel puțin 200 de lei. Studiul realizat de Frappe Digital pentru ING Bank arată că 62% dintre români se văd nevoiți să facă periodic improvizații financiare. Dintre aceștia, 20% se confruntă lunar cu astfel de situații, iar 15% declară că le întâmpină de mai multe ori pe lună.
Improvizațiile financiare se manifestă astfel pentru respondenți: 62% folosesc economiile pentru alte scopuri decât cele planificate; 48% recurg la împrumuturi de la familie pentru cheltuieli neașteptate; 38% amână plata unor facturi; 37% efectuează transferuri urgente fără a verifica comisioanele; iar 36% fac schimburi valutare la cursuri dezavantajoase.
Totodată, nivelul de reziliență financiară al românilor rămâne scăzut. Numai 1 din 5 respondenți ar putea acoperi ușor o cheltuială neprevăzută de 2.500 de lei, în timp ce peste o treime ar trebui să se împrumute sau să recurgă la economii, iar 1 din 10 nu ar reuși să o gestioneze.
Cercetarea identifică cele mai frecvente improvizații financiare cu care se confruntă românii și arată că, dincolo de cheltuielile mari, planificarea se pierde adesea în deciziile cotidiene: comisioane, schimburi valutare, asigurări sau servicii utilizate în călătorii.
Improvizațiile financiare nu se limitează doar la cheltuieli neprevăzute, ci generează și un sentiment de control scăzut. Pentru 43% dintre respondenți, cel mai deranjant este că trebuie să apeleze la economii sau împrumuturi. Alți 26% menționează că sunt afectați de faptul că ajung să plătească mai mult decât anticipaseră, iar 19% se confruntă cu stresul și sentimentul de pierdere a controlului. De asemenea, un sfert dintre respondenți nu reușesc să estimeze deloc pierderile financiare.
„În același timp, instrumentele care pot ajuta la o gestionare mai predictibilă a banilor sunt încă folosite limitat. Doar 30% dintre respondenți utilizează funcții de economisire automatizată, în timp ce 33% sunt conștienți de existența acestora, dar preferă să economisească manual, iar 19% nu sunt informați despre aceste funcții. Datele arată că beneficiile incluse într-un pachet de cont curent pot avea rol practic în bankingul de zi cu zi: reduc costurile punctuale și ajută utilizatorii să păstreze mai ușor controlul asupra banilor. Prin noile pachete de cont curent, ne propunem să reducem nevoia de improvizații financiare, aducând laolaltă beneficii relevante pentru aceste momente, astfel încât clienții să aibă mai multă claritate și predictibilitate în gestionarea banilor”, a declarat Roxana Petria, Head of Daily Banking Tribe ING Bank România, într-un comunicat.
Studiul a fost realizat în aprilie 2026, pe un eșantion de 1.051 de respondenți, persoane cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, din mediul urban, utilizatori de produse bancare. Cercetarea este cantitativă, primară, de tip ad hoc, cu o eroare maximă de eșantionare de ±3,0%, la un nivel de încredere de 95%.
ING Bank România este parte din ING Group, o instituție financiară internațională care oferă servicii bancare pentru peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări.

