Cetățenii din Sectorul 3 primesc facturi duble pentru nesepararea deșeurilor

MB
MB
Avatar photo
DeMB

Cetățenii din Sectorul 3 vor plăti facturi duble pentru nesepararea deșeurilor

Consiliul Local al Sectorului 3 trebuie să voteze, pe 27 mai, proiectul care prevede facturi duble la gunoi pentru cetățenii care nu separă deșeurile.

Consilierii discută implementarea instrumentului economic „Plătește pentru cât arunci”. Scopul regulamentului îl constituie reducerea cantităţii de deşeuri reziduale, creşterea gradului de colectare separată, aplicarea principiului „poluatorul plăteşte” şi alinierea la obiectivele naţionale şi europene privind economia circulară.

La nivelul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, contravaloarea serviciului de colectare a deşeurilor se încasează prin tarif facturat direct de către operatorul de salubrizare utilizatorilor serviciilor. Tariful utilizat de operator va fi întotdeauna cel aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Sector 3, în conformitate cu normele legale în vigoare.

Modalitatea de exprimare a tarifelor este următoarea: pentru persoane fizice tariful este exprimat în lei/lună/persoană. Pentru persoane juridice: lei/mc — pentru persoanele juridice care au în dotare pubele/cupe de 1,1 mc pentru colectare separată; lei/tonă — pentru persoanele juridice care au în dotare containere de 7 mc, 16 mc, 24 mc.

Publicitate
Ad Image

Potrivit proiectului, colectarea separată se face pentru următoarele deșeuri: reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal), sticlă, reziduale, biodegradabile, construcții, voluminoase, biodegradabile din parcuri şi grădini.

Utilizatorii serviciului public de salubrizare vor fi dotați cu pubele de 120 L pentru fracția umedă și cupe de 240 L şi cupe de 1,1 mc pentru fracția uscată.

În cazul predării unei alte fracţii de deșeuri decât cea programată, utilizatorul suportă costul de colectare și transport pentru deșeul necolectat, precum și costul de colectare şi transport pentru deşeul care a fost colectat de către o autospecială distinctă.

În cazul în care utilizatorul nu colectează selectiv deșeurile, utilizatorul va fi penalizat prin facturarea unui tarif de două ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deșeurilor municipale (tarif deșeu rezidual + tarif deșeu biodegradabil + tarif deşeu reciclabil).

Costurile se facturează distinct.

Noile tarife pentru sortarea gunoiului, pe raza Sectorului 3, au fost aprobate de Consiliul Local, în ședința din data de 29 aprilie 2026. Noile tarife pentru colectarea separată a deșeurilor de pe raza Sectorului 3 sunt de 599,29 lei/tonă (preț fără TVA), respectiv 725,14 lei/tonă (preț cu TVA), ceea ce reprezintă o majorare de 12,65%.

Implementarea acestui instrument economic are ca scop stabilirea unui sistem de tarifare echitabil, corelat cu cantitatea de deșeuri generate de fiecare utilizator, în vederea stimulării colectării selective și reducerii impactului asupra mediului.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *