Traseele autobuzelor 105 și 168 sunt deviate sâmbătă din cauza „West Side Kids Race”
Societatea de Transport București (STB) a informat că, în weekendul acesta, liniile de autobuz 105 și 168 vor circula pe trasee modificate.
Modificările sunt cauzate de restricțiile de circulație ce vor fi impuse pe Drumul Taberei, în contextul desfășurării evenimentului sportiv „West Side Kids Race”, organizat sâmbătă, 13 iunie 2026.
Restricțiile vizează tronsonul cuprins între Str. Brașov și Str. Poiana Muntelui. Astfel, autobuzele liniilor 105 și 168 vor circula deviat de la intersecția Drumul Taberei/Str. Brașov, având următorul traseu:
Strada Brașov, Bulevardul Timișoara, Strada Romancierilor, Drumul Taberei, continuând pe traseele actuale.
STB a anunțat că modificările afectează ambele sensuri de mers ale autobuzelor menționate. Călătorii sunt îndemnați să verifice informațiile legate de funcționarea transportului public, modificările de trasee sau de stații, disponibile în aplicația InfoTB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media.
În altă ordine de idei, stația „Bd. Iuliu Maniu” a fost suspendată încă din 5 iunie 2026, din cauza unor lucrări edilitare pe Bd. General Paul Teodorescu, iar restricțiile de circulație impuse afectează trei linii de autobuz și una de troleibuz din zonă.
Astfel, autobuzele liniilor 105 și N10 vor circula pe calea de rulare a tramvaielor de pe Bd. Doina Cornea, după intersecția cu Bd. Iuliu Maniu, în direcția Gara de Nord, unde vor opri în stația „Bd. Iuliu Maniu”, la peronul comun al liniilor de tramvai 10 și 11.
Troleibuzele liniei 93 și autobuzele liniei 139 vor opri în stația „Facultatea de Electronică” (linii: 61, 62, 63 și N115), situată pe Bd. Iuliu Maniu, în direcția Gara de Nord.
Restricțiile de circulație de pe Bd. Paul Teodorescu sunt valabile până în toamnă, pentru reabilitarea rețelei de termoficare, afectând traficul în apropierea intersecției cu Bd. Iuliu Maniu, pe sensul dinspre Bd. Timișoara.
Polițiștii rutieri au menționat că șoferii au posibilitatea de a circula pe linia de tramvai.

