Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA, denunță proiectul de la Doicești ca fiind un risc pentru securitatea națională
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA și președinte al Alianței, organizație ce reunește foști ambasadori americani din România, își exprimă critici severe față de deciziile Nuclearelectrica referitoare la proiectele energetice.
Într-o opinie detaliată adresată redacției Epoch Times, Zuckerman afirmă că Nuclearelectrica a gestionat ineficient proiectele nucleare din România, ceea ce poate reprezenta un pericol pentru securitatea națională, în contextul geopolitic complicat actual.
El subliniază că, din motive „greu de înțeles”, Nuclearelectrica a întârziat începerea proiectului reactoarelor de la Cernavodă, care ar fi asigurat aproximativ 42% din consumul de energie electrică al României, și s-a concentrat în schimb pe proiectul de la Doicești, în ciuda avertismentelor că nu are capacitatea de finanțare și resursele necesare pentru a gestiona aceste proiecte simultan.
„Cea mai surprinzătoare parte a proiectului SMR este că are în prezent un cost estimat de 6 miliarde de dolari și, dacă va fi finalizat, va produce doar 450 MW. Aceasta este mai puțin decât centrala pe cărbune existentă anterior pe același amplasament, care producea 600 MW,” opinează Zuckerman. El adaugă că „costul de construcție pe megawatt pentru SMR este de aproximativ trei ori mai mare decât cel de la Cernavodă, iar costul de producție per megawatt este aproape dublu față de cel de la Cernavodă și posibil de trei sau patru ori mai mare decât energia produsă din surse regenerabile, hidro sau gaz.”
Fostul ambasador continuă: „În contextul actual al unor condiții economice extrem de dificile și al costurilor ridicate ale energiei, este foarte frustrant să observăm cum guvernul României continuă să permită unor entități de stat prost administrate și opace să irosească activele țării.”
El menționează că, din cele aproximativ 1.400 de entități de stat, puține sunt bine administrate și profitabile, iar multe dintre acestea, cum ar fi Trans-Electrica, Tarom și CFR, au fost evidențiate ca eșecuri.
Zuckerman subliniază că Nuclearelectrica, în ciuda acestor critici, a fost lăsată să gestioneze proiectele nucleare ale României timp de ani de zile. La sfârșitul anului 2020, Nuclearelectrica era pregătită să continue construcția a două noi reactoare nucleare la Cernavodă, Unitățile 3 și 4, și să reabiliteze Unitatea 1, cu un cost total estimat între 8 și 9 miliarde de dolari, iar EXIM US urma să ofere până la 7 miliarde de dolari pentru finanțare.
Fiecare reactor de la Cernavodă ar fi furnizat puțin peste 700 MW, totalizând peste 2.800 MW, reprezentând aproximativ 42% din necesarul de energie electrică al României. Însă, din motive greu de înțeles, proiectul a stagnat din 2021, iar Nuclearelectrica s-a orientat către un proiect de reactor modular mic (SMR) la Doicești.
„Proiectul SMR de la Doicești este adesea considerat unul dintre cele mai avansate din Europa,” punctează Zuckerman, dar el adaugă că realitatea este mai complexă: proiectul nu este complet finanțabil, nu este pregătit pentru execuție și nu este amplasat optim. De asemenea, el precizează că „finanțarea rămâne principala constrângere”, iar proiectul depinde de sprijin extern, inclusiv din partea instituțiilor guvernamentale din SUA.
Din punct de vedere tehnic, proiectul este considerat solid, cu etapele de proiectare finalizate și amplasamentul validat conform standardelor internaționale, iar tehnologia NuScale este licențiată și pregătită pentru implementare. Totuși, Zuckerman subliniază că „pregătirea tehnică nu echivalează cu viabilitatea comercială.”
El adaugă că modelul economic sugerează că SMR-urile necesită sprijin semnificativ, cu costuri estimate între 90–140 €/MWh, ceea ce le face neviabile pe o piață liberă fără un mecanism CfD de aproximativ 100–130 €/MWh.
Avantajul principal al Doicești este statutul său de sit brownfield, dar nu este optim din perspectiva cererii, deoarece principalele centre de consum se află în jurul Bucureștiului și în marile zone industriale. Proiectele Cernavodă, Unitățile 3 și 4, au fost întârziate constant, iar reabilitarea Unității 1 se confruntă cu riscuri similare, ceea ce indică o problemă structurală în livrarea proiectelor majore la timp.
În concluzie, Zuckerman recomandă ca România să se concentreze pe finalizarea proiectului Cernavodă și abia apoi să reevalueze necesitatea și locația unui SMR, într-un mod transparent și obiectiv. În prezent, România se află în situația de a avea două proiecte nucleare majore fără termene realiste de finalizare și fără o cale clară de implementare, dar această situație nu trebuie să rămână neschimbată.
