Bariera de la Andronache a rămas închisă vineri după-amiază

MB
MB
Avatar photo
DeMB

Defecțiune la bariera de la Andronache, închisă vineri după-amiază

Bucureștenii sunt informați că, vineri, 3 iulie 2026, a fost semnalată o defecțiune tehnică la bariera de la Andronache.

Conform Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, aceasta a rămas în poziția „închisă”. De asemenea, CFR Infrastructura București a informat șoferii că instalația nu poate fi acționată nici de la pupitrul local, ceea ce ar putea duce la restricții temporare de circulație în zona trecerii la nivel cu calea ferată, până la rezolvarea problemelor.

În prezent, personalul de specialitate din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate București lucrează la fața locului pentru a identifica cauzele defecțiunii și a le remedia cât mai repede posibil.

„Echipele tehnice verifică elementele de comandă, control și acționare ale instalației, în conformitate cu procedurile specifice aplicabile acestui tip de echipament”, a anunțat CFR Infrastructura.

Publicitate
Ad Image

Până la finalizarea intervenției, zona este monitorizată și se aplică măsuri operative pentru a asigura condițiile de siguranță ale participanților la trafic.

„Siguranța circulației feroviare, protejarea participanților la trafic și respectarea reglementărilor tehnice reprezintă obiective esențiale în gestionarea acestei situații. Sucursala Regională de Căi Ferate București tratează cu responsabilitate orice disfuncționalitate apărută la nivelul infrastructurii feroviare și al instalațiilor de siguranță”, se mai specifică în anunțul transmis.

Informații suplimentare vor fi comunicate publicului în funcție de evoluția situației și de măsurile ce vor fi implementate.

Traficul din zonă este ușor afectat de această defecțiune, conform datelor disponibile pe Google Maps.

Până la publicarea acestui material, Brigada Rutieră nu a oferit detalii referitoare la eventualele restricții temporare în zona trecerii la nivel cu calea ferată aflată la limita dintre București și Ilfov.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *