Restricții de circulație pentru trenurile din Gara de Nord spre litoral, fără oprire în Costinești-Tăbăra
Restricții de circulație pentru trenurile din Gara de Nord către litoral. Garniturile nu vor opri în stația Costinești Tabără, în perioada 13-30 iunie 2026, conform unui comunicat de presă al CFR Călători.
Operatorul de transport a anunțat că această măsură a fost solicitată de CFR Infrastructură.
„Urmare a comunicării primite de la managerul infrastructurii feroviare, CNCF CFR SA, privind redeschiderea circulației pe secția Hm Costinești – Mangalia pe întreaga distanță, vă informăm că, în perioada 13–30 iunie 2026, trenurile de călători nu vor avea oprire în stația Costinești Tabără, conform solicitării CNCF CFR SA”, au declarat reprezentanții companiei de stat.
Pentru pasagerii care au achiziționat deja bilete pentru plecare din sau sosire în stația Costinești Tabără, se recomandă utilizarea stației Costinești, unde trenurile vor opri.
Călătorii care doresc returnarea banilor pentru biletele nefolosite, fie pe întreaga rută, fie pe distanța neefectuată din ruta respectivă, pot face acest lucru conform regulamentului de transport în vigoare.
Informații despre restituirea valorii biletelor sunt disponibile pe site-ul CFR Călători, la secțiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
Începând cu 13 iunie va demara proiectul „Trenurile Soarelui” pentru anul 2026. Patru perechi de trenuri directe vor fi operate de CFR Călători din Gara de Nord către sudul litoralului.
Aceste trenuri vor pleca din Capitală la următoarele ore: 03:15 – IR 1912, care vine de la Sibiu; 05:45 – IRN 1922, care vine de la Oradea; 06:40 – trenul IR 1981; și 08:17 – trenul IR 1994.
Dintre acestea, doar IR 1981 își începe călătoria din Gara de Nord, restul ajungând în București din alte orașe și plecând ulterior spre mare, ceea ce poate duce la întârzieri.
Bucureștenii au la dispoziție și trenurile operatorilor privați, precum Regio Călători, care de la 1 iunie operează o pereche de trenuri pe relația Brașov-Mangalia, via București Băneasa. Trenul IR 11086 va pleca din Capitală la ora 10:11 și va ajunge la Mangalia la ora 13:16.
Astra Transcarpatic operează din 7 iunie trenul IR 11505, cu plecare din Gara de Nord la 07:16 și sosire în Mangalia în 3 ore și 21 de minute.
Transferoviar Călători operează trenul IR 10085, care va pleca din Gara de Nord la ora 12:52 și va ajunge la Mangalia în 4 ore și 5 minute.

