Dominic Fritz, despre amendamentul PSD la Legea ANI: Ne îndreptăm spre o republică bananieră
Președintele USR, Dominic Fritz, a criticat dur amendamentul adoptat de PSD la Legea Agenției Naționale de Integritate, considerând că demersul îl vizează personal.
Amendamentul introduce o nouă sancțiune pentru toate faptele de incompatibilitate și conflict de interese petrecute anterior intrării în vigoare a legii. Mai anume, această sancțiune nouă este încetarea mandatului în timp de 30 de zile. Fritz a subliniat că această modificare pare a fi destinată în mod special situației sale, adăugând că „toată lumea vede acest lucru”. Vreau însă să spun că, așa cum este scris acum, această regulă se va aplica oricui a fost găsit în stare de incompatibilitate.
Fritz a argumentat că amendamentul contravine principiului constituțional care stipulează că legea produce efecte doar pentru viitor. „Este evident că acest amendament este neconstituțional, pentru că Constituția spune foarte clar că orice lege poate să producă efecte doar în viitor. Este complet absurd ca, în cazul meu, după șase ani, după presupusa faptă, acum Parlamentul să inventeze o nouă sancțiune”, a mai declarat acesta.
Acesta a menționat că fondurile europene legate de această lege, care e și jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență, ar putea fi periclitate în urma sesizărilor privind constituționalitate. „Dacă totuși trece în Parlament, atunci președintele va fi în situația în care va trebui sau nu să promulge o lege evident neconstituțională. Bineînțeles că va exista și o sesizare CCR, iar toate aceste lucruri vor duce la situația ca, până la sfârșitul lui august, această lege să nu poată să intre în vigoare. Încă o dată riscăm bani pentru spitale, pentru școli, pentru investiții importante”, a afirmat Fritz.
În încheiere, a criticat Partidul Social Democrat pentru faptul că folosește legea pentru a elimina adversari politici. „În legea actuală, ceea ce s-a votat acum, este un articol foarte clar care spune că orice sancțiune, orice prevedere a acestei legi se va aplica doar pentru faptele viitoare, ca astăzi să facă fix ceea ce ne-au reproșat nouă, adică să introducă o nouă prevedere care să targeteze un adversar politic. Ajungem aici deja în zona de republică bananieră și este extrem de periculos”, a conchis liderul USR.
În luna iunie, ÎCCJ l-a condamnat definitiv pe liderul USR, Dominic Fritz, pentru conflict de interese administrativ legat de semnarea unui document urbanistic.

