Trump a descoperit propriul său război perpetuu
Ani la rând, Donald Trump s-a proclamat președintele care va pune capăt „războaielor eterne” ale Americii, criticând vehement mlaștina sângeroasă din Irak și Afganistan creată de predecesorii săi.
În prezent, realitatea din Orientul Mijlociu ne arată o imagine diferită: intrat în a șasea lună, războiul dintre Statele Unite și Iran a devenit „forever war” al lui Trump, o capcană din care Casa Albă nu mai găsește o cale de ieșire onorabilă.
Ceea ce a început pe 28 februarie ca o operațiune de tip „șoc și groază”, menită să decapiteze regimul de la Teheran și să anihileze programul său nuclear, s-a transformat într-un conflict de uzură epuizant.
Moartea liderului suprem Ali Khamenei a dezlănțuit un răspuns asimetric de o violență fără precedent. Republica Islamică, condusă acum de o facțiune și mai radicală sub influența lui Mojtaba Khamenei, a demonstrat că poate supraviețui pierderilor și deține un arsenal capabil să țină în șah hegemonia americană.
După un armistițiu fragil în primăvară și semnarea unui memorandum de înțelegere în iunie, iluzia păcii s-a prăbușit la mijlocul acestei luni. Iranul a atacat nave comerciale, iar SUA au reacționat reluând campania de bombardamente masive și impunând o blocadă navală totală asupra porturilor iraniene.
Timp de 13 nopți consecutive, cerul deasupra Iranului a fost luminat de exploziile bombelor americane. Totul pentru ca, în ultimele zile, Casa Albă să ordone brusc o „pauză diplomatică” administrată prin medierea Omanului.
Adevărul din spatele acestei pauze operative nu este însă subita apetență a lui Trump pentru diplomație, ci o criză pe care Pentagonul încearcă să o ascundă.
America începe să rămână fără rachete interceptoare sofisticate, în special cele pentru sistemele Patriot. Consumul masiv de muniție din ultimele luni, dublat de complexitatea atacurilor iraniene cu rachete balistice, a adus logistica SUA într-un punct critic.
Amiralul Brad Cooper, comandantul CENTCOM, a recomandat sistarea atacurilor tocmai pentru că obiectivele planificate fuseseră deja distruse, iar continuarea bombardamentelor fără o invazie terestră pe scară largă nu mai aducea niciun beneficiu real.
Aceasta este esența unui „forever war”: momentul în care instrumentele militare clasice își ating limita de eficiență, dar retragerea devine imposibilă din motive politice.
Trump a intrat în acest conflict crezând că economia Iranului se va prăbuși în câteva săptămâni sub greutatea bombelor și a blocadei navale. S-a înșelat amarnic.
Teheranul a reușit să își adapteze tacticile, folosind flote fantomă și rute alternative. Recent, Volodimir Zelenski a dezvăluit că Rusia furnizează Iranului imagini din satelit de înaltă rezoluție pentru a ghida atacurile asupra bazelor americane din Golf.
Pentru Trump, costurile interne vor deveni insuportabile, mai ales în perspectiva alegerilor parlamentare la jumătate de mandat din noiembrie. Prețurile la pompă au crescut alarmant, piețele de energie sunt extrem de volatile, iar traficul prin Strâmtoarea Ormuz s-a redus.
Iranul refuză orice dialog direct cu Washingtonul, acceptând doar discuții cu Omanul, și condiționează redeschiderea strâmtorii de plata unor taxe de tranzit și de controlul suveran asupra canalelor navigabile.
Trump a descoperit pe propria piele că în Orientul Mijlociu este mult mai ușor să începi un război decât să îl oprești. Dar nu face decât să adâncească resentimentele regionale și să consolideze poziția axei radicale iraniene care vede rezistența în fața „Marelui Satan” însăși rațiunea de a exista.
