Niculina Stelea (AUR): „Parlamentul trebuie să prelungească urgent cota redusă de TVA”
Senatorul AUR Niculina Stelea a declarat că Parlamentul trebuie să intervină rapid pentru a prelungi cota redusă de TVA aplicabilă livrărilor de locuințe noi, având în vedere blocajele provocate de sistemele informatice ale ANCPI.
Potrivit acesteia, soluțiile posibile sunt fie prelungirea regimului tranzitoriu privind cota redusă de TVA, fie printr-un mecanism derogatoriu care să permită menținerea acesteia.
„Din cauza faptului că digitalizarea statului român este o glumă proastă, sunt mii de oameni care au programat tranzacții imobiliare și care nu le pot duce la îndeplinire din cauza blocajului de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Vorbim de o diferență uriașă între 9% și 21% cât este cota de TVA aplicabilă de la 1 august 2026”, a declarat Stelea.
Senatorul a adăugat că persoanele afectate au făcut antecontracte, au dat avans, au strâns documente și, acum, se văd în imposibilitatea de a semna contractele de vânzare – cumpărare nu din vina lor, ci din vina statului. E caraghios cum ANCPI ceartă presa care vorbește despre acest subiect al blocajului, dar nu oferă o soluție legală pentru acești români care riscă să-și plătească apartamentele sau casele cu un TVA cu 12pp mai mare. Acest lucru trebuie remediat urgent de Parlament, pentru că Guvernul nu mai are drept de ordonanță de urgență.
„Dacă tot facem sesiune specială, această lege trebuie introdusă și votată în procedură de urgență. Un stat de drept este acela în care interesele cetățenilor sunt apărate și protejate”, a declarat senatorul.
Stelea a subliniat că, în contextul reformelor fiscale promovate de Guvernul Bolojan, cota standard de TVA pentru locuințele noi a crescut de la 19% la 21%, iar cota redusă de 9% a fost, în mod general, eliminată pentru contractele noi. Regimul tranzitoriu menținea însă această cotă redusă de 9% pentru antecontractele semnate până la 31 iulie 2025 cu obligația ca vânzarea efectivă să fie realizată până la 31 iulie 2026.
De asemenea, senatorul AUR a solicitat Guvernului României, Ministerului Finanțelor și ANCPI să prezinte o analiză în regim de urgență pentru a evalua impactul blocajului asupra tranzacțiilor imobiliare.
„Bătaia de joc pentru situația actuală nu este doar în cazul celor care beneficiază de acest regim tranzitoriu de TVA, ci și față de orice persoană care încearcă să facă o tranzacție imobiliară. Este halucinant modul în care, deși blocajul afectează zeci de mii de oameni care nu au nicio vină, nu există o asumare de responsabilitate”, a concluzionat Niculina Stelea.

