Ciucu caracterizează politicieni, de la Băsescu la Rogobete și Fritz
Primarul general Ciprian Ciucu a făcut, la Romania TV, o serie de caracterizări ale unor politicieni.
El l-a numit pe Traian Băsescu cel mai bun primar al Capitalei de după 1990, spunând că i-a plăcut primul mandat prezidențial al lui Băsescu, mai puțin al doilea.
Despre Nicușor Dan, actualul președinte, Ciucu a spus că a fost un primar bun, recunoscând că nu are încă o relație apropiată cu președintele. El a folosit expresia „it takes two to tango”, sugerând că responsabilitatea e împărțită.
Ciucu a afirmat că liderul PSD Sorin Grindeanu are un ceas foarte scump, valoarea ar fi comparabilă cu cea a apartamentului său.
Despre fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, Ciucu a avut o părere dublă; i-a plăcut ca ministru, dar îl consideră „nesuferit” ca politician.
Despre Alexandru Nazare a vorbit apreciativ, spunând că a ținut țara în echilibru bugetar.
Despre primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a spus că e un primar bun, afectat de o decizie a ANI. Ciucu a susținut că anumite centre de putere ar influența decizii din justiție și instituțiile de forță, afirmând: „Sistemul. Sistemul lucrează. Prin legi, prin… prin ce poate, cum poate, prin butoane, prin pârghii”.

