Miruță îl demite pe comandantul de la Murfatlă pentru abuzuri personale

MB
MB
Avatar photo
DeMB

Miruță îl demite pe comandantul de la Murfatlar pentru abuzuri personale

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat vineri retragerea de la comandă a șefului unei unități militare din Murfatlar.

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat că, în urma unui control pe care l-a dispus în urma unor sesizări, a aflat despre mai multe nereguli pe care le-ar fi comis comandantul unității militare de la Murfatlar. Acesta ar fi decontat diverse produse personale, printre care tricouri, treninguri, la contabilitatea unității.

De asemenea, comandantul ar fi pus militarii să îi zugrăvească apartamentul, să muncească în gospodăria acestuia sau să îi pregătească masa acasă pentru diverse evenimente.

„Punea militarii din cadrul unității la muncă în propria gospodărie: zugrăvit apartament”, a declarat Radu Miruță, vineri, 17 iulie, într-o conferință de presă.

Publicitate
Ad Image

Potrivit spuselor acestuia, același comandant ar fi primit de la subordonați diverse produse alimentare. „Le cerea militarilor să îi pregătească și să îi servească masa acasă pentru diverse evenimente personale pe care le avea”, a adăugat Miruță.

Miruță a continuat, afirmând că în momentul desfășurării controlului a fost găsită carcasă de porc, 100 de litri de vin îmbuteliat pe diverse sortimente, kilograme de calcan, pește și o lipsă de 1700 de litri de motorină.

În urma celor constatate în urma acestui control, el a fost retras de la comanda unității militare. „Este clar că e incompatibil cu comanda unității, motiv pentru care am dispus retragerea de la comanda unității, numirea unui alt ofițer și sesizarea organelor abilitate, plus cercetarea administrativă pentru cei care acceptau să înregistreze în contabilitate astfel de produse personale”, a conchis Miruță.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *