Reabilitarea Grădiniței 242, un proiect de opt ani, a crescut de patru ori în costuri
Un proiect vechi de opt ani, care are ca obiectiv reabilitarea Grădiniței 242, este din nou pe ordinea de zi a Consiliului Local al Sectorului 5. Între timp, costurile au crescut de mai bine de patru ori.
Consilierii locali urmează să voteze actualizarea valorii investiției și aprobarea proiectului pentru obținerea finanțării europene în cadrul Programului Regional București-Ilfov 2021-2027.
Administrația locală propune modificarea Hotărârii nr. 64 din 2018 referitoare la indicatorii tehnico-economici ai investiției „Lucrări de reabilitare și consolidare Grădinița nr. 242”, situată pe strada Tufișului nr. 8.
Această actualizare este necesară ca urmare a solicitărilor de clarificare venite din partea Autorității de Management a Programului Regional București-Ilfov, în etapa de evaluare a cererii de finanțare.
Conform documentației proiectului de hotărâre, noua valoare a investiției ajunge la 34,88 milioane de lei cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj sunt estimate la 22,81 milioane de lei cu TVA. Durata estimată de execuție este de 29 de luni, iar suprafața construită desfășurată a clădirii este de 3.579 mp.
„În urma etapei de evaluare și a clarificărilor solicitate de Autoritatea de Management pentru Programul Regional București-Ilfov 2021-2027, a fost necesară actualizarea și recorelarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții cu documentația tehnico-economică revizuită și cu bugetul cererii de finanțare.”, se menționează în referatul de aprobat al proiectului.
Inițial, valoarea investiției era estimată la peste 7,7 milioane de lei, conform hotărârii aprobate în anul 2018.
Costurile proiectului au crescut de peste patru ori, comparativ cu indicatorii aprobați în 2018, pe fondul actualizării documentației tehnice și al alinierii acesteia la cerințele actualului program de finanțare europeană.
Un alt proiect supus votului prevede creșterea eficienței energetice a Grădiniței nr. 242, pentru care Primăria Sectorului 5 solicită finanțare nerambursabilă prin Programul Regional București-Ilfov 2021-2027.
Valoarea totală estimată a acestui proiect este de 35,13 milioane de lei, dintre care 26,67 milioane de lei reprezintă cheltuieli eligibile. Suma de 24,8 milioane de lei va fi acoperită din fonduri europene, iar Sectorul 5 va contribui cu 1,87 milioane de lei, reprezentând cofinanțarea de 7% din cheltuielile eligibile, la care se adaugă acoperirea cheltuielilor neeligibile, în valoare de aproximativ 8,46 milioane de lei.
Proiectul vizează modernizarea completă a grădiniței prin lucrări de reabilitare termică, modernizarea instalațiilor și integrarea unor surse regenerabile de energie, astfel încât clădirea să îndeplinească standardele actuale de eficiență energetică.
„În prezent, proiectul se află în etapa de contractare. Ca urmare a solicitării de clarificări transmise de Autoritatea de Management pentru Programul Regional București-Ilfov 2021-2027 și având în vedere termenul scurt de răspuns stabilit de aceasta, este necesară aprobarea de către Consiliul Local al Sectorului 5 a proiectului și a indicatorilor financiari aferenți, în vederea semnării contractului de finanțare.”, se precizează în referatul de aprobat al proiectului.
Ambele proiecte vor fi supuse la vot în ședința extraordinară a Consiliului Local Sector 5 programată pentru joi, 16 iulie 2026.

