„`html
14 inițiative civice primesc peste 910.000 lei pentru spații verzi în Capitală
14 inițiative civice din București beneficiază de o finanțare totală de peste 910.000 de lei prin cea de-a treia ediție a programului „În ZONA TA”, organizat de Fundația Comunitară București și ING Bank România, conform unui comunicat de presă.
Dintre aceste inițiative, 12 proiecte sunt finanțate de ING Bank România, iar două sunt susținute de Orange România, care se alătură programului în acest an. Aceste inițiative transformă problemele de mediu din cartiere în soluții, incluzând regenerare urbană, grădini comunitare, refugii climatice, bariere verzi, pocket-park-uri, biodiversitate urbană, compostare, colectare și reutilizare sau energie verde. Proiectele vizează amenajarea a peste 10.000 de metri pătrați de spații verzi și includ mentorat și sprijin pentru implementare, prin intermediul specialiștilor implicați în program.
La această ediție „În ZONA TA” s-au înscris 64 de idei, depuse de 195 de persoane, iar 46 au fost selectate pentru incubatorul programului, reunind 150 de participanți. Echipele au participat la șase ateliere dedicate dezvoltării proiectelor, acoperind teme de la scriere și bugetare până la comunicare și implicarea comunității. În etapa de documentare și pregătire, proiectele au mobilizat 2.928 de persoane din toate cele 6 sectoare, prin ședințe de bloc, interviuri și consultări publice cu vecinii.
„Bucureștiul are nevoie de soluții mari, dar și de intervenții foarte concrete, pornite din locurile în care oamenii trăiesc zi de zi. Vedem tot mai multe comunități care nu mai așteaptă ca schimbarea să vină din altă parte, ci încep să își asume spațiile din jurul lor: curți de bloc, grădini, terenuri nefolosite, zone prea expuse la căldură sau locuri care pot deveni mai verzi și mai prietenoase. Proiectele arată că problemele de mediu pot fi transformate în soluții locale atunci când vecinii, specialiștii și organizațiile lucrează împreună. Ne bucurăm să susținem aceste inițiative și să le oferim nu doar finanțare, ci și mentorat și resurse, pentru ca ideile bune să devină schimbări vizibile în cartiere”, afirmă Alina Kasprovschi, director executiv Fundația Comunitară București.
Fiecare proiect a beneficiat de suport pentru clarificarea soluției propuse, planificarea pașilor de implementare și pregătirea pentru evaluare. Cele 46 de proiecte incubate au fost sprijinite de 7 mentori, care au oferit 200 de ore de mentorat. Acesta a fost asigurat de Simina Rahmatian și Oana Nica din partea Fundației Comunitare București, alături de Tudor Chira, Elena Lucaci, Adina Manta, Luiza Zamora și Marinela Panaite, lideri de comunități și oameni cu experiență în organizare civică.
Având în vedere că multe dintre proiectele înscrise propun amenajări de spații verzi sau intervenții în spațiul urban, echipele au beneficiat de 30 de ore de consultanță din partea a 4 specialiști peisagiști: Corina Trancă, Ana Constantinescu, Diana Culescu și Andreea Răducu.
În urma acestui proces, 14 proiecte au obținut finanțare în cadrul ediției din acest an. Împreună, inițiativele vizează amenajarea a peste 10.000 de metri pătrați de spații verzi, transformarea unei terase de bloc, instalarea de panouri solare pe două acoperișuri de bloc și crearea a peste 20 de locuri de parcare pentru biciclete. Toate inițiativele transformă spații neutilizate, degradate sau vulnerabile climatic în locuri mai verzi, mai accesibile și mai utile pentru comunitate, punând accent pe implicarea vecinilor, biodiversitate, soluții bazate pe natură și adaptare urbană.
Proiectul „HortiURB – Grădină comunitară urbană în campus USAMVB”, dezvoltat de Asociația Studenților de la Facultatea de Horticultură din USAMV București, va transforma un teren nefolosit din Campusul Agronomie într-o grădină comunitară deschisă studenților, vecinilor și comunității locale, cu o finanțare de 71.000 de lei. Spațiul va include straturi cu plante ornamentale și comestibile, zone dedicate polenizatorilor, facilități pentru compostare, locuri de întâlnire, parcare pentru biciclete și o bibliotecă de schimb, amenajarea fiind realizată prin ateliere, activități de voluntariat și colaborarea cu comunitatea din jur.
Proiectul „Grădină în cheia SOL” din zona Cișmigiu, inițiat de Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu, primește o finanțare de 71.000 de lei pentru amenajarea a 350 – 400 de metri pătrați din grădinile Universității Naționale de Muzică București. Acesta va deveni un refugiu climatic urban accesibil, cu specii native și melifere, sistem de irigare, habitate pentru polenizatori și păsări, precum și activități de grădinărit și evenimente culturale care conectează natura cu comunitatea.
Proiectul „Verdele de Acasă” al Asociației de Proprietari 113A din zona Iancului/Mihai Bravu primește 71.000 de lei pentru transformarea unei terase de bloc într-o grădină urbană colaborativă, având rol de răcorire climatică și reducere a efectului de insulă de căldură. Proiectul va include vegetație, sisteme de colectare și reutilizare a apei de ploaie, compostare comunitară și alimentare parțială cu energie solară.
Două dintre inițiativele selectate, dedicate transformării unor spații educaționale și culturale în refugii climatice și grădini comunitare, vor beneficia de sprijinul Orange România. Asociația Părinților din Școala Gimnazială nr. 179 va implementa proiectul „Grădină de nota 10”, cu o finanțare de 76.240 de lei, transformând curtea școlii într-o grădină educațională și sală de clasă în aer liber pentru aproximativ 1.500 de elevi. Spațiul va include o seră cu plante aromatice și flori, straturi de grădină, o bibliotecă în aer liber, hoteluri pentru insecte, căsuțe pentru păsări și sisteme de colectare a apei de ploaie, dezvoltate împreună cu părinți, profesori, voluntari și organizații locale.
Tot cu sprijinul Orange România, Asociația Aspire to Change primește 76.200 de lei pentru proiectul „Grădina deMASCAtă”, care va transforma grădina, sera și acoperișul Teatrului Masca într-un refugiu climatic și spațiu verde comunitar. Proiectul include plantări adaptate mediului urban, pajiști pentru polenizatori, revitalizarea serei ca spațiu educațional, alei permeabile, mini-solarii și vegetalizarea suprafețelor minerale, contribuind la reducerea efectului de insulă de căldură și la creșterea biodiversității.
Proiectul „SpatiuViu 2.0”, dezvoltat de GIC Dioda, primește o finanțare de 47.880 de lei pentru extinderea inițiativei comunitare SpatiuViu@Mihalache126, propunând amenajarea unui adăpost climatic urban în jurul Blocului 1 de pe Bulevardul Ion Mihalache nr. 126, cu soluții pentru răcorire, infrastructură pentru biciclete, compostare comunitară și dezvoltarea unei grădini urbane comestibile.
Grupul de Inițiativă Civică Felicity Green Hub

