Zece școli din Sectorul 6 închiriază spații unor firme private pentru cinci ani

MB
MB
Avatar photo
DeMB

Zece școli din Sectorul 6 vor închiria spații unor firme private pe o perioadă de cinci ani

Spațiile a 10 școli din Sectorul 6 ar putea fi închiriate de firme private pentru organizarea de evenimente, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 3 iunie 2026.

Administrația locală afirmă că închirierea acestor spații va contribui la creșterea veniturilor pentru bugetul local și va sprijini dezvoltarea comunității locale.

În cazul în care proiectul va fi aprobat de Consiliul Local, va fi necesar și avizul Ministrului Educației și Cercetării, conform prevederilor art. 146 din Legea nr. 198/2023 și ale Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 4.283/2024.

Administrația locală justifică inițiativa de a închiria spațiile prin faptul că, deși există o cerere pentru organizarea diverselor activități după programul elevilor, în infrastructura școlară, aceasta rămâne nefolosită.

Publicitate
Ad Image

„Spațiile vizate rămân neutilizate după finalizarea orelor de curs, în zilele nelucrătoare și în perioadele de vacanță școlară, în condițiile în care comunitatea locală manifestă o cerere reală și crescută pentru spații și activități educative, culturale, sportive și sociale, complementare programului școlar. Neutilizarea acestor spații constituie o ineficiență în administrarea patrimoniului public, pe care prezenta inițiativă își propune să o remedieze”, se menționează în Raportul de Aprobat.

Lista celor 10 unități de învățământ implicate în acest proiect a fost făcută publică de Primăria Sectorului 6 și include:

Colegiul Național „Grigore Moisil” – Bulevardul Timișoara nr. 33,

Liceul Teoretic „Marin Preda” – Str. Rușețu nr. 17,

Școala Gimnazială nr. 142 – Str. Centurii nr. 4,

Școala Gimnazială nr. 156 – Strada Dealul Țugulea nr. 35,

Școala Gimnazială nr. 163 – Calea Giulești nr. 54,

Școala Gimnazială „Sfântul Calinic de la Cernica” – Str. Pravăț nr. 22,

Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” – Aleea Parva nr. 3-5,

Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” – Str. Roșia Montană nr. 41,

Școala Gimnazială „Orizont” – Str. Mihaela Ruxandra Marcu nr. 3,

Școala Gimnazială „Adrian Păunescu” – Aleea Valea Prahovei nr. 1.

Propunerea Primăriei este ca schimbarea destinației acestor spații să fie realizată pe o perioadă determinată de 5 ani. De asemenea, firmele care vor închiria spațiile vor avea obligația de a le readuce la starea inițială, astfel încât activitatea didactică să nu fie afectată.

Activitățile organizate de firmele private în aceste spații vor fi atât culturale, cât și sportive și sociale, complementare programului școlar.

„Adoptarea prezentei hotărâri are ca scop crearea cadrului necesar pentru valorificarea eficientă a infrastructurii școlare disponibile, în concordanță cu nevoile identificate la nivelul comunității locale. Activitățile care urmează a fi desfășurate în spațiile închiriate vor oferi servicii complementare programului școlar, vor genera venituri la bugetul local redirecționabile pentru îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ vizate și vor contribui, în ansamblu, la dezvoltarea comunității locale din Sectorul 6”, se precizează în Raportul de Specialitate.

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Da, sigur, școlile se transformă în centre de afaceri! 😅 Iar ne luăm țeapă pe banii noștri, că doar așa e la noi… Aștept să văd ce va ieși din asta.

  • Sincer acum, nu știu ce să zic despre situația asta. Poate va aduce niște venituri pentru școli și vor fi mai bine întreținute? Hai că poate iese ceva bun din toată povestea asta! 🤞.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *